Intotdeauna ii dorim pe cei pe care nu ii putem avea, si ii indepartam pe cei care ne doresc.
Mereu la fel, si in acelasi timp altfel.
E ca si cum am fi niste marionete ghidate de niste sfori invizibile ce ne conduc in directia opusa.
Mereu alergam dupa un ideal greu de atins.
Suntem in continuu atrasi de acest joc de'a soarecele si pisica.Ne fascineaza.
Uram durerea, incertitudinea, disperarea si totusi intr'un mod absurd le aducem in viata noastra in permanenta.
Avem mii de intrebari ale caror raspuns nu il putem gasi singuri , dar cand avem posibilitatea sa aflam ceea ce ne intereseaza, ne eschivam.
Cautam mereu scuze pentru actiunile noastre atunci cand vrem sa parem nesiguri si neajutorati in fata celorlalti, cand de fapt noi stim deja adevaratele motive.
Incercand sa recuperam vechiul nostru eu, vom pierde mereu o parte din noi.
Nu vom mai fi niciodata ca la inceput. Niciodata intregi. Mereu incompleti, mereu alergand dupa iluzii.
Iar atunci cand avem ceea ce ne'am dorit, obtinem initial satisfactie, apoi realizam ca nu aveam nevoie de asta. Ca era doar un moft.
Apoi iar ne fixam un ideal, si o luam de la inceput.
Mereu in miscare. Mereu pe fuga. Niciodata complet multumiti.
Fericirea?
Fericirea o vom gasi cand ne vom opri din alergat. Din alergat fantasme.
Fericirea o vom gasi in realitate. In lucrurile marunte din jurul nostru. In viata de zi cu zi.
